„Nimeni nu este pe vecie într-o funcție. Atâta timp cât pot să fiu util într-o anumită funcție și încerc să fac tot ceea ce depinde de mine că să fiu util acelei echipe, când echipa consideră că nu mai are nevoie de mine, am să mă retrag. Nu s-a pus problema (remanierii – n.r.) până în acest moment”, a spus ministrul, răspunzând unei întrebări după terminarea simpozionului ”Priorități actuale ale profesiilor juridice în înfăptuirea justiției”.
Cazanciuc a fost întrebat pe această temă după ce în presă au fost vehiculate informații potrivit cărora premierul Victor Ponta ar intenționa să-l schimbe din funcție pe actualul ministru al Justiției.